luni, 7 septembrie 2015

Trezirea spirituala



In ultimul timp,devine din ce in ce mai vizibila tendinta de transformare a constiintei la nivel global. Intreaga umanitate este dornica de cunoastere, si intrebari precum “cine sunt”, “de unde venim”, “exista ceva dincolo de lumea materiala” sunt puse din ce in ce mai des… Cu totii suntem prinsi ca intr-un navod (scuzati-mi comparatia) de influenta tot mai pregnanta a planetei Neptun. Fiecare persoana in parte, conform nivelului propriu pe scara evolutiei spirituale, incearca sa-si raspunda sau sa gaseasca aceste raspunsuri te miri pe unde. Cu un simplu search pe Google, daca tastezi cuvintele “trezire spirituala” vei primi fel de fel de informatii. Unele decente, altele pot sa spun chiar nastrusnice… Din pacate, cei care ar putea explica trezirea spirituala cu adevarat, nu o fac… La inceput ii blamam pentru “egoismul”(credeam eu), cu care isi ascund invatatura. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca nu egoismul ii determina sa procedeze asa. De fapt ce este trezirea spirituala? Daca este sa ne luam dupa cercetarile din ultimul timp, ceea ce noi numim trezire spirituala este de fapt activarea subcortexului. Adica, cu alte cuvinte, ni se activează creierul şi incepem să folosim un picuţ mai mult de cei 2-10 % din creier, cum fac marea majoritate a oamenilor. Pe masura ce se activeaza subcortexul, devenim tot mai conştienţi de propria persoană, incepem să simţim energia care circulă in mod natural prin corp, devenim mai conşienţi de persoanele din jurul nostru şi interacţiunea energetica cu aceştia, de semnificaţia şi conexiunile evenimentelor din trecut care ne aduc in situaţia prezenta. Activandu-se subcortexul, este evident faptul că informaţii care erau stocate in mod inconştient in subconştientul nostru vor incepe sa iasa la suprafaţa, in funcţie de zona nou stimulată din creier şi de importanţa pe care o dam acestor informaţii. Este un fenomen normal şi accesibil tuturor, insă mult prea puţin studiat şi mistificat exagerat de mult. De-a lungul timpului am cunoscut destule persoane care au incercat aproape toata paleta in materie de tehnici spirituale. Unii din curiozitate, altii pentru ca … Si aici este de fapt obstacolul in trecerea spre ceea ce numim “desavarsire spirituala”. Daca iti doresti acest lucru pentru ca… si nu conteaza motivul, iti va fi cam greu sa-ti atingi telul. Trezirea spirituala, dincolo de toate tehnicile care te pot ajuta, vine de la sine… Greu de crezut nu-i asa? A nu se intelege ca nu trebuie sa faci nimic. Ba chiar dimpotriva! Trebuie sa inveti sa-ti iubesti semenii, sa-i ajuti, sa fii bun si intelegator. Suna cunoscut, nu-i asa? De mii de ani ni se spune asta dar trece pe langa noi… De mii de ani, accesul spre cunoasterea deplina, depinde doar de noi. De ce cautam mereu in alta parte? Daca am combina toate aceste invataturi cu diferitele tehnici de trezire spirituala…Ce desavarsire!!! 

marți, 1 septembrie 2015

5 povesti zen care te vor ajuta sa schimbi perspectiva


Povestirile zen tind de cele mai multe ori să fie pline de umor, cu mai multe sensuri, să conțină un paradox, pe alocuri enigmatice. Au în centru ghicitori sau sunt realizate precum un puzzle captivant. Ele te pot face să vezi lumea dintr-o altă perspectivă, să nu mai fii atât de stresat, să scapi de anxietate și să te raportezi la viață cu mai multă relaxare.
Zen-ul ne învață că viața este o călătorie în care trebuie să evoluăm, fără să ne împotrivim realității, pentru că doar astfel vom fi liberi, fără a fi condiționați de stările mentale. Mai jos poți citi 5 parabole despre Zen care să te ajute în acest sens.

joi, 20 august 2015

Trezirea spirituala


Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar poate fi şi tulburătoare, cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru, astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă. De îndată ce începem să ne trezim Spiritul, simţim noi posibilităţi în viaţă, de care nu eram conştienţi înainte şi vrem să le descoperim. Ca şi cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, începem să privim lumea cu alţi ochi şi ne regăsim simţul curiozităţii. Începem să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, vrem să ştim despre ce e vorba!



duminică, 16 august 2015

Cele mai elocvente afirmatii



Este o singura religie, religia iubirii.
Este o singura limba, limbajul inimii.
Este o singura cursa, cursa umanitatii.
Este un singur Dumnezeu, El este omniprezent.

sâmbătă, 15 august 2015

Diferența între religie și spiritualitate


     Cand spun oamenilor ca sunt spiritual dar nu si religios sunt intampinat deseori cu o fata confuza. Oamenii tind sa creada ca spiritualitatea este ceva ciudat si misterios.

Adevarul este ca spiritualitatea este cel mai natural lucru care exista, este pur si simplu propria conștiinta de sine si recunoaste ca suntem mai mult decat un corp fizic, suntem un suflet cu potential infinit.

vineri, 14 august 2015

Zece adevaruri spirituale ... Daca toti le-am cunoaste, am putea schimba lumea radical!


Ce ar fi lumea noastra de astazi daca cele 10 adevaruri spirituale din acest articol ar fi fost predate in scolile noastre, precum si in mass-media noastra oficiala? Cum am putea schimba sistemul, introducand aceste subiecte pentru generatiile viitoare? Cum ar fi lumea daca aceste adevaruri spirituale ar fi recunoscute in mod oficial?

marți, 11 august 2015

10 semne ale trezirii spirituale


Este adevarat. Tu ai avut experiente de genul celor care sunt descrise in acest film? Vizioneaza-l si aminteste-ti cate din descrieri le-ai trait ca sa-ti dai seama mai mult sau mai putin cat de trezit esti!

luni, 10 august 2015

Metode de echilibrare a chakrelor



  1. Chakra radacina: cand este blocata te simti nervos, inconfortabil, cand este hiperactiva te simti lacom si materialist
Ce poti face ca sa o echilibrezi?
  • Devino constient de corpul tau. Fa yoga, plimba-te (chiar si 20 minute in jurul blocului) sau fa curatenie in casa. Aceste activitati iti vor intari chakra.

duminică, 9 august 2015

Ce se intampla in timpul meditatiei?


Meditatia a devenit o practica foarte populara in ultima vreme. Probabil de vina sunt povestile pe care si le impartasesc prietenii unul altuia sau dovezile stiintifice care continua sa iasa la iveala. Meditatia si-a dovedit capacitatea de a reduce stresul, de creste fericirea, calitatea de viata, de a imbunatati tensiunea arteriala, de a spori materia cenusie a creierului, de a spori compasiunea, de a imbunatati memoria si acestea sunt doar cateva dintre beneficiile pe care ni le ofera aceasta practica. Pentru o practica atat de pasnica, putem spune ca ofera extraordinar de multe beneficii.
Meditatia poate fi descurajanta uneori. Nu reusim de fiecare data sa ne linistim mintea, sa acceptam totul si sa intram intr-o stare de prezenta profunda. Din moment ce majoritatea dintre noi nu suntem sfatuiti sa adoptam aceasta practica inca de la o varsta frageda, ne este si mai dificil sa atingem rapid o stare meditativa in care sa ajungem la realizarea potrivit careia nu suntem nici gandurile si nici mintea noastra.

miercuri, 5 august 2015

Fizica cuantica - Lumea fizica este un ocean de energie vibrationala

Nimic nu este solid: aceasta este lumea fizicii cuantice
Fizicienii castigatori al premiului Nobel au dovedit dincolo de orice indoiala ca lumea fizica este un ocean de energie vibrationala care palpaie intermitent in fiecare clipa de fiintare, incontinuu...
Ei au dovedit ca gandurile sunt cele care aduna si tin impreuna acest camp de energie vibrational in continua schimbare in “ obiectele” pe care le vedem.
Deci, de ce nu vedem o persoana in loc de un grup de fulgere intermitente de energie?
Gandeste-te la o rola de film.

vineri, 31 iulie 2015

Relatia dintre cele sapte CHAKRE si cele sapte unde cerebrale principale


Cele sapte chakre, centrii energetici principali ai organismului tau, se afla intr-o foarte stransa legatura cu cele sapte frecvente cerebrale principale, acestea fiind cele care-ti determina starea mentala in care te afli in fiecare moment al vietii tale.

joi, 30 iulie 2015

Recastiga-ti Controlul Asupra Vietii | Starea De Avatar


Peste cateva momente am sa te invit sa descoperi cum anume iti poti recastiga controlul asupra intregii tale vieti. Indiferent de alegerile pe care le-ai facut in trecut, de ce experiente incarcate emotional ai avut, poti devenii cine ai fost dintotdeauna.
Dupa cum bine stii, exista o putere infinita in interiorul nostru si pentru a fi in controlul acestei puteri este necesar sa iti controlezi energia care circula prin corpul tau de la nastere. Pentru a recapata controlul vietii tale exterioare este necesar sa inveti sa iti controlezi interiorul.
Asta este o misiune care ii sperie pe cei mai multi dintre noi, deoarece este foarte dificil sa lucram cu emotiile care nu sunt prea placute pentru a fi (re)experimentate. Sunt convins ca toti avem aceasta capacitate de a vedea in interiorul nostru.
Sunt sigur ca ai simtit candva ca in viata ta exista o putere mult mai mare in interiorul tau decat crezi tu ca exista. Iar aceasta putere este esenta fiintei tale. Este destinul tau sa controlezi aceasta forta care iti ghideaza viata.
Daca nu vrei sa controlezi aceasta forta, o vor face cei care sunt in jurul vietii tale, cum ar fi societatea, apropiatii, media.

miercuri, 29 iulie 2015

Cele mai importante ZECE modalitati prin care iti poti dezvolta constiinta


     " A-i cunoaste pe cei din jurul tau este inteligenta! A te cunoaste pe tine insuti este adevarata intelepciune! A-i                                                              conduce pe ceilalti este putere! A te conduce pe tine este adevarata putere! "

     " Ai grija de gandurile tale, caci vor deveni cuvinte. Ai grija la cuvintele tale, caci vor deveni actiuni. Ai grija la actiunile tale, caci vor deveni obiceiuri. Ai grija de obiceiurile tale, caci vor constitui caracterul tau. Ai grija de caracterul tau, iti va fi destin. "
 - Lao Tzu

joi, 23 iulie 2015

Cele 7 chakre principale


     Cele sapte chakre principale au rolul de a asigura interconectarea celor sapte niveluri de energie, permitand trecerea acesteia de la un nivel la altul, in functie de nevoile de moment. Ele apar ca vartejuri produse de intalnirea dintre energia telurica si cea cosmic, si reprezinta, totodata, adevarate porti intre corpuri subtile si alte dimensiuni.

miercuri, 22 iulie 2015

Descoperiri uluitoare despre adevăratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindecă singur, dacă bolnavul înţelege CAUZA BOLII




     Doctorul german Ryke HAMER (foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei.  Nu facea nimic magic, in afara faptului ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional. El a numit acest soc dupa numele fiului  sau: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Dr. Hamer  era in anii ‘70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.
Insa cursul vietii  doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal.Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui.  Aceste socuri l-au ranit la un nivel profund, si, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.
Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer.  Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele . Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala.
Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau.
Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investighezeistoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.

marți, 21 iulie 2015

Floarea vietii secretul nespus


Incep prin a-ti spune ca totul in acest univers este geometrie perfecta. Haosul este doar la suprafata, perceput de mintea noastra. Fie ca este vorba despre fiinte, lucruri, celule, muzica, emotii, ganduri, totul poate fi masurat la scala geometrica, pana si creatia este tot o geometrie divina.
Tiparul, imaginea de la care se  construieste universul se numeste Floarea Vietii. In fizica cuantica aceasta este structura pe care este construit universul (exista studii in acest sens).

luni, 20 iulie 2015

Energia feminina vs Energia masculina


Această energie pe care unii o simt la o atingere, prin propriul corp sau în exterior poate fi conceptualizata în simbolul yin/yang, energia feminină şi masculină. Vom scoate din context ideea de femeie/ bărbat, întrucât această energie se găseşte peste tot în univers. În momentul în care începi să înţelegi aceste energii vei conştientiza că de fapt tot ce se întâmplă în acest univers este un schimb între energia feminină şi masculină.
Fiecari acţiuni (energie masculină) pe care o faci îi corespunde o emoţie (energia feminină). Fiecare gând pe care îl emiţi (energia masculină) primeşte ca răspuns (energia feminină) un alt gând pe care îl conectezi la cel dintâi. Ce este în interior (feminin) şi ce este în exterior (masculin) reprezintă de fapt reflexiile unuia într-altul.

duminică, 19 iulie 2015

Proportia de aur - Fibonacci

  


Azi am un filmuleț despre șirul lui Fibonacci. Acest matematician de origine italiană a descoperit în 1202 secvența care stă la originea universului și care se găsește și în matematica indiană.
Seria lui Fibonacci începe cu 0, 1 și se continuă cu suma termenilor dinainte: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, etc.
Chiar dacă nu știi matematică, filmulețul nu are cum să nu-ți placă, o să descoperi acest șir începând de la atom și până la flori, clădiri, animale, om. Stă chiar la baza construcției energiei și este baza geometriei sacre. De la el pleacă energia în spirală yang, de aceea atunci când vrem să trimitem energie o facem în sens yang, invers acelor de ceasornic, pentru că astfel circulă. Pe larg am scris în articolul despre energia feminină vs. energia masculină  și despre geometria sacră.

sâmbătă, 18 iulie 2015

Frecventa ideala pentru muzica armonioasa

     Toţi oamenii ascultă muzică, doar că de genuri diferite. Unii preferă muzica zgomotoasă, iar alţii pe cea lină si armonioasă. Cei din primul caz, ascultă o muzică, care nu are nici o legătură cu natura armonioasă, iar modul de acordare a acesteia, în mod deliberat, pe o frecvenţă nocivă de 440 Hz, are, după cum o sa vedeţi, efecte nefaste asupra comportamentului oamenilor (atât tineri, cât si bătrâni), întrucât îi afectează la nivel psiho-emoțional, transformându-i în nişte fiinţe docile, ascultătoare, în nişte zombii perfect supuşi.


     Tesla spunea ca daca vrei sa afli secretele universului gandeste in termeni de energie, frecventa si vibratie. Si Einstein in jurul aceleiasi idei se invartea cand afirma ca ceea ce numim materie este energie a carei vibratie este atat de inalta incat nu poate fi perceputa de simturile noastre. Materia nu exista, dar exista in schimb energia.